miercuri, 8 iunie 2016

Miruna Budișteanu la Iași



Până la 27 iunie puteţi vedea expoziţia  Mirunei Budişteanu în Turnul Goliei, la Iaşi. Cum următorul ei proiect este o expoziţie la Roma, unde curator va fi importantul critic şi istoric de artă Vittorio Sgarbi, ar trebui  să fim fericiţi că artista a ales Iaşul pentru acest act artistic. Locul ales, Turnul Goliei, unde Ţarul Petru al Rusiei s-a rugat împreună cu Dimitrie Cantemir, Domnitor al Moldovei, îşi dezvăluie frumuseţea  proaspăt restaurată. N-aş putea să spun dacă locul adaugă valoare expoziţiei sau lucrările spiritualizează spaţiul. În orice caz, este o alegere inspirată.

 Miruna Budişteanu este un artist român confirmat, care trăieşte în prezent în Bucureşti, România. A absolvit Facultatea de Artă Monumentală, la Universitatea de Artă din București, după ce a parcurs un an de arhitectură la Școala de Arhitectură din La Defense, lângă Paris. Ulterior, a urmat un Master la Universitatea de Teatru și Film din București, în Regie și Imagine de Film, lucrarea de disertație fiind un film autobiografic “Autoportret – Nemărginire”.


A avut mai bine de 50 de expoziții personale, în Europa și SUA, având și numeroase participări în expoziții și proiecte de grup. A expus în galerii, muzee, monumente istorice și spații non-convenționale, practicând toate mediile picturale, cu preferință pentru frescă, tempera cu ou, tușuri și emailuri, pe o peliculă translucidă numită multimedia vellum film, care permite conlucrarea cu lumină și interactiunea cu spațiul ambient, preocupări constante ale artistei. În prezent este doctorand la Ecole Pratique des Hautes Etudes, din Paris, dezvoltând la distanță teza pe tema “Identitatea și valențele spațiului sacru în contemporaneitate”.

Sacralitatea este tema obsedantă în opera artistei. Veţi vedea altare, tronuri cereşti,  însemne liturgice, pe Fecioara Maria şi pe Hristos, în lucrări încărcate de credinţa Mirunei Budişteanu, de viziunea ei  de o spiritualitate diafană, care te aduce pe tine, privitor, mai aproape de Dumnezeul atoateiertător  al ortodoxiei.
Profitaţi de  zilele în care mai puteţi vizita expoziţia  şi pleca  mai senini.

                                                                 
PS Din păcate expoziția a fost strînsă mai devreme decît era specificat pe afiș și pe invitație. Artista le promite ieșenilor ca va reveni în curînd.

Niciun comentariu: